Miliardarul Justin Sun dă în judecată platforma lui Trump
Justin Sun a inițiat un proces împotriva platformei World Liberty Financial, legată de Donald Trump, după ce tokenurile sale au fost blocate. Miliardarul susține că i-au fost încălcate drepturile de investitor și cere despăgubiri. Cazul ar putea avea impact asupra încrederii în platformele crypto și asupra pieței în general.
Antreprenorul cripto Justin Sun a intentat un proces în instanța federală din California împotriva World Liberty Financial, asociată cu Donald Trump.
Sun susține că platforma i-a blocat tokenurile WLFI și i-a limitat drepturile de vot în cadrul proiectului. El afirmă că a încercat să rezolve situația pe cale amiabilă, dar solicitările sale au fost respinse.
World Liberty Financial este o platformă care permite utilizatorilor să împrumute și să tranzacționeze active digitale, inclusiv stablecoins, și să participe în pool-uri de lichiditate. Proiectul a fost lansat în 2024, implicând membri ai familiei Trump și alți antreprenori.
Antreprenorul cere instanței deblocarea tokenurilor, acordarea de despăgubiri și interzicerea oricărei intervenții asupra activelor sale digitale.
După eșecul negocierilor, Sun a decis să meargă în instanță, iar cazul ar putea avea implicații importante pentru piața crypto.